Natura ne dăruiește tot ceea ce avem nevoie pentru a crea tot ce este mai bun pentru noi și pentru organismul nostru. Cosmetice Grigorescu (www.cosmeticegrigorescu.ro) a aflat cum se pot fabrica cosmetice cu dragoste și respect față de natură, punând în evidență numeroasele beneficii ale ingredientelor naturale. Așadar, haide să aflăm povestea acestora de la unul dintre fondatorii brandului, Grigorescu Cristi Eduard:
1. Pentru început, ne-ar face plăcere să aflăm cum a luat naștere povestea cosmeticelor Grigorescu.
Am făcut cosmetice naturale, în primul rând, pentru bucuria noastră și a apropiaților, iar în timp am evoluat pentru a reuși să oferim produsele noastre unui public cât mai larg. Cosmetice Grigorescu este un proiect de familie – eu împreuna cu soția. În 2011 ne-am hotărât să deschidem acest business.
2. Cine sunt oamenii din spatele acestui brand?
Eu mă ocup în cea mai mare parte de afacere și primesc ajutor și de la apropiați (soție, părinți) la nevoie (sfaturi, decizii).
Am terminat automatică și calculatoare în 2010. Am lucrat ca programator vreo 3 ani, după care, în paralel, am lucrat la proiectul acesta.
3. Ce v-a motivat să începeți propria afacere?
Îmi place să lucrez în producție/inovație și sunt pasionat de mediul de afaceri.
4. Ce produse putem găsi pe site-ul vostru, www.cosmeticegrigorescu.ro?
Produse de îngrijire personală: săpunuri, creme, săpun lichid, demachiante, uleiuri.
5. Cui îi sunt adresate aceste produse?
Tuturor persoanelor care își doresc să folosească produse naturale pentru igiena personală, întreținerea personală.
6. Ce fel de ingrediente folosiți pentru a crea cosmeticele naturale Grigorescu?
Toate ingredientele noastre sunt naturale și comestibile. Folosim uleiuri vegetale, coloranți naturali și uleiuri esențiale pentru uz intern.
7. De unde achiziționați ingredientele pentru fabricarea produselor?
Majoritatea ingredientelor o procurăm de la importatori, dar și de la producători (în special producătorii de uleiuri esențiale din India).
8. Unde vă găsiți inspirația pentru a crea noi produse?
Ne gândim la dorințele oamenilor (la târguri intrăm în contact cu multe persoane), le ascultăm părerile și încercăm să creăm produse diferite față de cele existente pe piață.
9. Ce produse pentru îngrijirea feței recomandați în acest sezon și cum trebuie folosite corect acestea?
Cremele protejează foarte bine pielea în sezonul rece. Cel mai bine, în aceasta perioada se pot folosi înainte de a ieși afară în frig.
10.Ce planuri aveți pentru Cosmetice Grigorescu în următorii 5 ani?
Dorim să avem un impact cât mai mare în piață și să dezvoltăm mai multe produse.
Sursă imagini: Arhivă brand